Suntem noi insine si ne recunoastem astfel de fiecare data cand spunem lumii din jur ce vrem. Suntem noi insine si astfel avem continuitate in a deschide acele usi care par sa recunoasca prezenta si felul nostru de a fi.“I could tell you my adventures—beginning from this morning,” said Alice a little timidly; “but it’s no use going back to yesterday, because I was a different person then.” Lewis Carroll, Alices Adventures in Wonderland
Uneori acest proces, trecerea mai deprte prin usa oportunitatilor se face intr-o clipa, fara a mai apuca sa gandim/ decidem - felul nostru de a fi pare sa fie o mana invizibila care ne precede si care deschide calea.
Se intampla insa, asa cum Alice a descoperit in Wonderland, ca pentru a intra unde n-am mai fost, sa trebuiasca sa ne transformam pe noi pentru a trece printr-o usa noua. Iar transformarea asta nu-i ceva subinteles, care sa se poata produce fara atentia si interesul nostru.
E nevoie ca procesul de transformare sa fie ceva voit, ceva care sa fie observat asa cum observam si urmarim cresterea unei plante.
E de la sine inteles ca-i frustranta lentoarea intregului proces ("Cand o sa stiu ca-s bine daca vin la psihoterapie?")
Dar intr-o zi cresterea o sa te surprinda: atunci noul TU o sa se deschida usi de care te izbeai pana mai ieri.
Tu esti cheia ;)